Avocatul bucureştean implicat în dosarul unui ofiţer de poliţie instrumentat de DNA şi acuzat că l-a instigat pe acesta să acceseze ilegal informaţii din...
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan...
Reprezentanţii REPER au transmis, după ce numele fostei ministră a Sănătăţii Ioana Mihăilă figurează în dosarul deschis de către DNA privind...
Fostul ministru Nicolae Bănicioiu, suspectat de DNA de trafic de influenţă şi luare de mită, consideră acuzaţiile vehiculate în presă false şi afirmă...
Directorul Centrului de Comunicaţii din Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, Adrian Ciureanu, unul dintre angajaţii universităţii achitaţi...
Trezorierul PSD Mircea Drăghici răspunde acuzaţiilor DNA, precizând că maşina marca Mercedes pe care este acuzat că ar fi scos-o din patrimoniul partidului...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, este urmărit penal pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, fiind...
Primarul Timişoarei Nicolae Robu explică într-o postare pe Facebook care este "problema" sa la DNA spunând că a semnat acte întocmite de aparatul...
Fostul deputat PSD Vlad Cosma a continuat, luni seară, la Antena 3, seria acuzaţiilor lansate la adresa şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a fostului...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că trebuie făcută o anchetă serioasă în urma acuzaţiilor aduse Direcţiei Naţionale Anticorupţie...
Fostul director al SC Confort Urban, Cristinel Viorel Farcaş, acuzat de DNA pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care luare de mită şi conflict de...
Horia Georgescu şi alţi şase membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în cazul...
Preşedintele PMP Vaslui, Corneliu Bichineţ, îl acuză pe liderul PNL Vaslui, senatorul Nelu Tătaru, că l-ar fi denunţat la DNA pe fostul preşedinte al...
Deputatul Sebastian Ghiţă l-a atacat, miercuri, la intrarea la DNA Ploieşti, pe unul dintre cei doi procurori care instrumentează dosarul în care este...
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că nu doreşte să comenteze noile acuzaţii pe care DNA i le aduce lui Victor Ponta, dar că...
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la închisoare în dosarul ”Transformatorul, are calitatea de suspect în noul dosar în care este...